Într-o intervenție telefonică în direct la Sport.ro, Gigi Becali a făcut o mărturisire șoc referitoare la viitoarele transferuri ale Stelei
"Nu mai pierde Steaua campionatul, mai am emoții, dar nu mai e vorba de bani, e vorba de onoare și de orgolii. Nu mai pierdem titlul nici dacă se strânge CFR de gât. Dinamo nu va bate pe Steaua" a declarat Becali despre modul în care și-ar dori să se termine stagiunea.
Referitor la jucătorii pe care i-a remarcat pentru un eventual transfer la Steaua, Becali a mărturisit într-un exces de sinceritate: "Szekely este unul din jucătorii pe care i-aș cumpăra. Nu vreau să interpreteze Marius Stan ceea ce spun, dar dacă așteaptă oferte pentru el,atunci Steaua îl va oferta. Săpunaru, Stancu și Bozovic vor fi ofertați de Steaua pentru că vreau să am două echipe, deoarece vom juca în Liga Camionilor și avem nevoie de un lot puternic" a încheiat fulgerător Becali.
Ca și cum cei trei rapidiști nu ar fi fost suficienți pentru "lista de cumpărături a Stelei", Becali a continuat: "În vară o să le fac oferte lui Karamyan, dar nu știu dacă mi-l dă Marian Iancu, sau dacă se poate să-l iau pe Adrian Cristea de la Dinamo" a punctat decisiv patronul stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER